Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. PRAHOVA 05.08.2025 - Campania Națională de verificare a modului în care angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă
 
Inspectoratul Teritorial de Munca PRAHOVA

Articole și noutăți

05.08.2025 - Campania Națională de verificare a modului în care angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat în perioada 28.07.2025–01.08.2025, Campania Națională privind verificarea modului în care angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, precum și prevederile OG nr 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

 

Obiectivele campaniei au fost:

· identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România;

· verificarea modului prin cadre angajatorii români primesc la muncă un lucrător strain, ca

salariat propriu sau detașat;

· garantarea în plată a salariului de bază minim brut stabilit prin act normative;

· verificarea respectării prevederilor privind timpul de muncă și de odihnă;

· creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor români prinvind necesitatea respectării prevederilor legale în ceea ce privește angajarea străinilor, dar și necesitatea informării salariaților străini cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au la locul de muncă;

· diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derive din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României;

· eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în Legalitate și, dupa caz, aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;

· verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale din domeniul securității și sănătății în muncă în ceea  ce privește cetățenii străni non-UE încadrați în muncă pe teritoriul României;

· asigurarea de către angajator a cerințelor minime de Securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea/diminuarea riscurilor de accidentare/îmbolnăvire profesională la societățile în care își desfășoară activitatea cetățenii străini non-UE.

În urma controalelor desfăşurate în cadrul acestei campanii inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Relații de muncă au aplicat un avertisment și au dispus un număr de 3 măsuri cu termene ferme de remediere a deficienţelor constatate: nerespectarea timpului de odihnă și lipsa contractului colectiv de muncă.

Totodată, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă au verificat 15 agenţi economici și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei. De asemenea, au dispus 35 măsuri cu termene de remediere a următoarelor deficienţe constatate:

  • semnalizarea de securitate și sănătate în muncă era incompletă;
  • fișele de instruire nu s-au găsit la locul de muncă;
  • instrucțiunile de securitate a muncii nu erau traduse în limba română;
  • neîndeplinirea măsurilor din controalele anterioare.

 

 

 

Comunicare şi indicatori statisitici

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord